vineri, 4 octombrie 2019

Cum aduci toamna in casa ta ?

20:12:00 3 Comments
  Am trecut brusc la atmosfera de toamna, dar sper ca ploaia se va opri si ne vom putea bucura de culorile toamnei  sub soarele bland, de nuantele pamantii si mangaierea soarelui bland al toamnei.

  Dupa vara, toamna este anotimpul meu preferat. Ador culorile pe care le imbraca natura toamna si imi doresc sa le transpun si in casa mea, alcatuind un decor de sezon pentru a crea o atmosfera cozy si primitoare. La invitatia Favi.ro, motor de cautare pentru mobila si decoratiuni  am ales de pe site-ul lor cateva obiecte de decor ideale pentru acest sezon, in culori caracteristice anotimpului.

Primul loc pe care il redecorez in fiecare sezon este chiar usa de la intrare, imi place sa agat coronite tematice, iar pe acesta am desoperit-o pe Favi :
Mi s-a parut superba aceasta coronita, mai ales ca imi aduce aminte de buchetul meu de la cununia civila, care a fost toamna, evident :



De asemenea imi place sa redecorez dormitorul, sa schimb lenjeriile albe pe care le prefer vara cu cele cu printuri de toamna, ca cele de mai jos :




Atat in dormitor cat si in restul casei imi place sa am  lumanari in arome de toamna care sa isi imprastie suav aroma. Sunt fan Yankee Candle, imi plac aromele lor dar mai ales ca sunt persistente si au timp mare de ardere, iar dupa arderea completa pot refolosi recipientul :). Daca si voua va plac lumanarile parfumate, va las mai jos alegerile mele pentru aceasta toamna :




Un alt mod usor de a redecora casa pentru toamna este sa pun tablouri cu peisaje de toamna. Cum casa mea este toata alba iar mobila aleasa este o combinatie de wenghe cu crem, culorile toamnei completeaza si dau un boost tomnatic fara a face schimbari dramatice sau costisitoare :



Ultima, dar nu cea din urma, bucataria nu poate fi lasata deoparte pentru ca este locul unde petrec destul de mult timp cand sunt acasa. Imi place sa gatesc pentru familie si prieteni, gatesc zilnic, si atunci pentru mine este important sa am o atmosfera cozy in acest loc. Tot pe Favi am gasit cateva piese care ar putea aduce toamna in bucataria mea :
Un tablou cu supa de dovleac

O decoratiune de sezon

Un napron tomnatic



Daca as avea un buget mai mare la dispozitie pentru redecorare, as adauga la decorul de toamna si aceste scaune superbe :

Ador sa redecorez si imi place sa pastrez o linie comuna in intreaga casa. Imi place sa am arome tematice invaluind fiecare camera, culori si decoratiuni care sa dea casei un aspect cozy. Daca si voua va place sa redecorati in fiecare sezon, va invit sa explorati site-ul Favi.ro pentru inspiratie, dar si pagina lor de instagram. 
De asemenea, va invit sa imi spuneti  in sectiunea de comentarii cum aduceti toamna in casa voastra, ce decoratiuni  si ce arome preferati . 

XOXO, 

Alina, 




duminică, 1 septembrie 2019

Kit de vacanta de la Sensiblu

13:30:00 0 Comments

Nu stiu voi cum sunteti, insa eu de fiecare data cand plec in vacanta, mi-as dori sa pot teleporta cu mine intreaga garderoba cat si masuta de toaleta cu toate produsele de make-up si skincare. Imi e greu sa ma decid ce sa iau, de fiecare data am impresia ca o sa am nevoie de toate produsele si mereu ajung sa car mai multe produse decat folosesc.
Cum inca mai e cald afara si inca mai avem timp de o escapada, Sensiblu ne propune un kit de produse de skin-care esentiale de luat cu noi in vacanta :



Samponul uscat de la Batiste nu mai are nevoie de nici o prezentare, este cel mai bun produs pe care l-am incercat si este de nelipsit din bagajul meu, oriunde as pleca.

Sprayul repelent impotriva tantarilor si capuselor  de la DR. Hart poate fi un aliat de nadejde atat  in vacantele la munte cat si in cele pe litoral. Este un produs eficient cu miros placut, util si usor de transportat.

Deodorantul roll-on cu rodie de la Dr Organic este de asemenea de nelipsit din orice bagaj. Nu sunt cea mai mare fana a deodorantelor roll-on, insa acesta mi-a placut si mi s-a parut eficient.
 Cred ca cel mai important produs din acest kit este crema de protectie solara de la L`erbolario cu morcov, susan si karite. Avand SPF 30 asigura protectia ideala impotriva  radiatiilor UVA si UVB. Este emolienta si hidrateaza pielea, protejand-o in acelasi timp.

Acestea sunt propunerile Sensiblu pentru kit-ul de vacanta, care este preferatul vostru ?


XOXO,

Alina

marți, 6 august 2019

Tu de unde te inspiri cand redecorezi ?

09:09:00 0 Comments

Sa traim intr-un mediu frumos a fost mereu preocuparea noastra, a femeilor. Sa facem din casa noastra un loc cat mai modern, confortabil si pe placul nostru nu a fost niciodata usor de realizat, mai ales fara a avea un buget nelimitat.
Redecorarea nu inseamna intotdeauna sa cheltui sume exorbitante si sa pierzi foarte mult timp cautand mobilier si accesorii, daca gasesti locul de unde sa te inspiri inainte de a incepe lucrarile. Pentru ca mereu am cate un colt de redecorat, caut inspiratia in locuri practice, de unde sa si pot gasi instant piesele de care am nevoie. Si astazi va prezint locul unde am gasit inspiratia aceasta : biano.ro


Biano.ro  este singurul site din Romania ce ofera utilizatorilor inspiratie pentru a trai mai bine, mai frumos È™i mai elegant,  cel mai mare agregator de produse de mobilier È™i decoratiuni din Romania.
Categoriile prezente sunt variate, puteti gasi pe site de la mobilier la textile atat pentru casa cat si pentru gradina, biano.ro aducand laolalta produsele dar si promotiile  a zeci de magazine.



Pe langa faptul ca site-ul reuneste toate lucrurile necesare unei redecorari, un alt instrument util de pe site este si faptul ca are o multime de filtre dupa care ne putem personaliza cautarea, de la tipul camerei pana la stilul in care ne-am dori sa fie mobilierul. 

V-am impartasit locul unde mi-am gasit inspiratia pentru redecorare, si as dori sa va impartasesc si cateva din cele mai rapide trucuri pentru a redecora un spatiu :

1. Adauga o oglinda fancy pe un perete gol 

Niciodata nu sunt prea multe oglinzi intr-o casa, mai ales ca oglinzile dau senzatia de spatiu mai amplu. Ca sa nu mai spun ca noi, fetele, trebuie sa ne analizam tinuta si machiajul de mai multe ori si in lumini diferite inainte de a pleca de acasa. :)
Cateva din alegerile mele de pe biano.ro care pot schimba instant aspectul unei camere:



2. Da culoare spatiului

Cel mai simplu mod de a da viata si culoare unui spatiu monocrom sau care are doar culori terne este sa punem pe un perete un tablou colorat, cu o tema care sa ne relaxeze sau sa exprime ceva semnificativ pentru noi :



3. Color-block

Personal consider spatiile cu un colorit viu mult mai relaxante, spatii care emana buna-dispozitie si calm. Cand imi doresc sa inveselesc un spatiu, intotdeauna adaug mai multa culoare, bine proportionata,  iar cel mai usor este sa folosesc scaune colorate sau fotolii plasate strategic, sub o lumina calda pentru a le pune in valoare :




Daca aveti nevoie de inspiratie pentru redecorare, daca sunteti in cautarea unor piese deosebite, va sugerez sa le cautati pe biano.ro, veti gasi la cateva clickuri distanta inspiratia si piesele dorite. 


XOXO, 

Alina


luni, 1 iulie 2019

Masuta de machiaj - cum o alegem?

10:28:00 1 Comments

  Fie ca se machiaza zi de zi sau doar la ocazii, orice femeie are nevoie de un loc unde sa isi depoziteze toate produsele, de un coltisor al ei amenajat unde se poate aranja in liniste.
  Plecand de la premiza de mai sus, desi am deja un loc amenajat pentru sufletul meu, o camera doar pentru cosmeticele si hainele mele, am ajuns la concluzia ca imi place mai mult cum este luminat dimineata  dormitorul meu si ca mi-as dori sa imi amenjez acolo un mini-budoir, cu o masuta de machiaj si produsele esentiale pe care le folosesc pentru rutina de dimineata si seara.

M-am gandit sa-mi cumpar o masuta de machiaj si sa imi amenajez un colt cu strictul necesar, o masuta cu o oglinda nu foarte mare, cateva sertare pentru depozitat cosmeticele, eventual si cateva accesorii pentru organizarea acestora.

Am inceput sa caut online si am descoperit favi.ro, care  nu este un magazin de mobila, ci un motor de cautare  pentru mobila È™i decoratiuni, care aduce laolalta piese de mobilier frumos È™i incearca sa inspire vizitatorii in decorarea unei locuinte frumoase.




Mi-a placut inca de la primul click acest motor de cautare deoarece este foarte bine organizat, am posibilitatea de a sorta rezultatele in functie de specificatiile lor si preferintele mele, dar mai ales imi place ca am la dispozitie produsele a peste 70 de magazine online dintr-o singura cautare si astfel economisesc timp.

In cautarile mele m-am oprit la 3 modele de masute de toaleta, absolut diferite una de cealalta, dar daca as avea spatiu cred ca as fi in stare sa imi instalez una in fiecare camera, atat de mult imi plac.

Sufletul ma indeamna sa-mi iau o masuta in stil vintage, frumos decorata, pretioasa, o masuta-bijuterie ca cea de mai jos, insa ratiunea mea de Fecioara perfectionista ma indeamna sa caut ceva mai practic si care sa se asorteze cu restul casei noastre.


Urmatoarea care mi-a atras atentia este o masuta de toaleta cu aspect modern, foarte spatioasa, cu lumina buna, insa din pacate pentru mine aceasta ar fi prea mare pentru coltul pe care doresc sa-l reamenajez.




Cand am gasit masuta de toaleta de mai jos am simtit ca toate ideile mele s-au materializat. Modelul acesta  s-ar incadra perfect in coltul meu, economisind suficient spatiu pentru ca dormitorul sa nu para supraaglomerat,  culoarea se asorteaza cu mobilierul dormitorului meu, spatiul de depozitare este mai mult decat generos, iar oglinda din trei bucati este absolut minunata.



Mai ramane doar sa ma apuc de reamenajare, principala piesa am gasit-o atat de rapid datorita favi.ro; altfel probabil nu as fi cautat direct in site-ul magazinului care vinde masuta. 
 Daca sunteti in cautarea oricaror piese de mobilier si/sau  accesorii, daca redecorati si sunteti in cautare de idei, va recomand sa incercati si favi.ro, va va usura foarte mult in cautarea pieselor perfecte. 


XOXO, 

Alina

sâmbătă, 22 iunie 2019

Unde facem plaja anul acesta ?

22:59:00 0 Comments

 Pentru noi, concediul din vara este pentru mare, plaja, soare ( ma rog, discutabil, mai mult sub umbrela :) ), dar si pentru explorat noi locuri. Nu ne place sa lenevim pe aceeasi plaja tot concediul, ci sa vizitam cat mai mult in destinatia aleasa.

Cum ne alegem destinatia de concediu ?

De obicei, incepand cu luna ianuarie ne stabilim un buget de vacanta si incepem cautarile. In ultimii ani am ales destinatii unde putem ajunge usor cu masina, tocmai pentru confortul de a avea masina noastra la dispozitie si a ne asigura mobilitatea pe tot parcursul concediului ( asa economisim banii pe care i-am plati pe o masina inchriata). Facem rezervarile de preferinta inainte de sfarsitul lunii martie pentru a putea beneficia de discounturile early-bird.

Unde mergem ?

Anul acesta ne-am hotarat sa ne petrecem concediul in Albania, mai exact in Vlore, al doilea oras - port ca marime, locul unde Marea Adriatica intalneste Marea Ionica ( Golful Vlore). Numai cand scriu lucrul acesta parca nu mai am rabdare sa treaca mai repede cele doua saptamani care ne despart de intalnirea cu riviera albaneza.  Plajele arata demential, peisajul este de vis, iar preturile la cazare sunt la jumatate fata de Grecia ( spre exemplu, un apartament cu doua camere pentru 6 nopti costa undeva la 370 euro fata de 660 euro cat am platit anul trecut in Thassos in aceeasi perioada).

Vlore, Albania - sursa foto Shen Jani

Vlore, Albania - sursa foto booking.com

Inglezi Bay - Karaburun - sursa foto invest-in-albania.org
Traseul pe care l-am ales pana acolo va fi Bucuresti - Ruse- Sofia- Skopje ( cazare o noapte aici  atat la dus cat si la intors si vizitat orasul ) - Ohrid ( cateva ore pauza pentru a vizita lacul) - Vlore.  In total vor fi 970  de kilometri si multe de vazut pe drum. Cu siguranta, mai multe am sa va povestesc la intoarcere.
Avand in vedere ca Macedonia si Albania nu sunt in UE, ne-am descarcat aplicatii si harti off-line pentru traseu deoarece internetul mobil este foarte scump in roaming, undeva la 10 eur /mb.

Ce ne dorim sa vizitam ?

Dhermi -  cea mai populara statiune albaneza, cu apele ei de un turcoaz limpede.

sursa foto steemitimages.com

Himare - o alta plaja unde ne dorim sa petrecem o zi cu un cocktail in stanga si o carte in dreapta .

sursa foto booking.com
Castelul Porto Palermo din golful cu acelasi nume, un castel aflat in apropiere de Himare si care se presupune ca ar fi fost construit de venetieni la inceputul secolului 19. 

Sursa foto intoalbania.com
Ar mai fi multe de vizitat in zona, insa vom vedea la fata locului cat de mult vom putea vizita si evident, am sa revin cu o postare in care sa va povestesc experienta noastra, mai ales ca deocamdata Albania nu e o destinatie populara. 

Evident, vor fi si zile in care ne vom odihni si bronza pe plajele din apropiere, fara sa uitam de protectia solara, atat de importanta la plaja !

Astept cu nerabdare aceasta aventura, acum ca se apropie momentul deja cautam din ce in ce mai multa informatie, mai punem pe lista un loc de vizitat, un restaurant musai de testat ( pentru ca suntem fani fructe de mare ). Daca ati vizitat Albania si aveti vreun sfat pentru noi, v-as fi recunoscatoare daca l-ati lasa  intr-un comentariu. 

XOXO, 

Alina




miercuri, 5 iunie 2019

Love Nature by Oriflame

15:00:00 0 Comments

Intr-o lume tot mai poluata devine din ce in ce mai important sa acordam o atentie sporita protejarii mediului inconjurator, inclusiv folosind produse cosmetice cu formule biodegradabile si cu ambalaje cat mai prietenoase cu mediul. 
In acest scop, Oriflame a lansat gama Love Nature, cu ingrediente recunoscute pentru proprietatile benefice pentru ten si corp, sigure pentru mediu, care nu polueaza si nu au un impact negativ asupra ecosistemelor naturale. O parte din aceste produse am avut ocazia sa le testez in campania Buzzstore & Oriflame. 


Am primit spre testare trei produse pentru ten Love Nature by Oriflame pe care le-am folosit vreme de o luna si despre care a venit momentul sa va povestesc. Au venit intr-un colet extrem de dragut in care am primit si o mini-aloe pe care am instalat-o pe biroul meu, cu ocazia asta facandu-mi si coltul meu natural la munca. 
In colet am primit urmatoarele produse :

Apa micelara calmanta cu ovaz si goji organic Love Nature 

              
"Apă micelara fara clatire, cu extracte din ovaz organic ÅŸi fructe goji. Indepărteaza machiajul ÅŸi impuritătile intr-un singur pas, fara  sa usuce pielea. Actioneaza delicat pentru a purifica, improspata si mentine hidratarea, totodata tonifiind ÅŸi calmand pielea, pentru o senzatie imediata de confort. Proaspata ÅŸi lejera, confera o senzatie de hranire. Formula testata dermatologic, fara alcool ÅŸi parabeni. Pentru piele uscata." 

Chiar daca este mentionata a fi recomandata pentru tenul uscat, am folosit-o fara impedimente pentru a-mi demachia tenul mixt. Demachiaza eficient, nu este nevoie sa insist pe nici o zona si nu lasa senzatia de piele lipicioasa. Are un miros usor floral.

Masca exfoliant 2-in-1 cu ulei esential din arbore de ceai si extract din lamaie verde

"Masca & exfoliant 2-în-1 cu ulei esential din arbore de ceai si extract din lamaie verde. Curata in profunzime, exfoliaza si reduce aspectul porilor. Lasa pielea neteda, matifiata şi luminoasa. Contine acid salicilic pentru echilibrarea pielii predispuse la coauri. Formula testata dermatologic, fara parabeni şi silicon, biodegradabila, cu aroma floral-citrică. Pentru ten gras. A se utiliza de două ori pe săptămana."

Desi n-am mai folosit de ceva vreme exfolianti mecanici, mi-am facut curaj si am testat masca aceasta exfolianta. Mi-a placut mirosul, efectiv miroas a lalele, mie cel putin asa mi se pare. Lasa pielea curata fara senzatia de piele care strange. Poate fi folosita si ca gel exfoliant. 

Masca exfoliant 2-in-1 cu aloe vera si apa de nuca de cocos organice

"Masca & exfoliant 2-în-1  cu aloe vera ÅŸi apa de nuca de cocos organice. Curata în profunzime, lasand pielea hidratata ÅŸi stralucitoare. Exfoliaza, inchide porii ÅŸi revitalizeaza pielea cu aspect tern ÅŸi obosit. Formulă testata dermatologic, biodegradabila, fara parabeni ÅŸi silicon, cu particule abrazive de origine naturala ÅŸi aroma proaspat-florala & de cocos. Pentru piele normala. A se utiliza de două ori pe săptămana."


Ca un nectar de flori, asa miroase masca asta. Are mai multe particule exfoliante decat cea mai sus mentionata si textura de gel. Are un usor cooling-efect. Lasa pielea curata fara senzatia de piele care strange. Poate fi folosita si ca gel exfoliant. 



Dintre toate produsele folosite, preferata mea este apa micelara pe care o voi recumpara cu siguranta. Mi-ar fi placut sa aiba o cantitate mai mare ( are doar 150 ml ), dar si asa este ok de luat in calatorii. 

Voi ati folosit vreun produs Love Nature? 


XOXO, 

Alina



vineri, 31 mai 2019

Gerovital Beauty Make-up Collection

19:00:00 0 Comments

Nu cred ca exista romanca sa nu fi folosit cel putin un produs Farmec. Cu peste 120 de ani de istorie in industria trecuta, cu produse de ingrijire a pielii recunoscute international, anul trecut Farmec a lansat si prima linie de make-up ce poarta numele Gerovital Beauty.

Aceasta contine  produse create special pentru a acoperi fiecare etapa a machiajului :


  1. Ruj cremos cu Acid Hialuronic- disponibil in 18 nuante
  2. Ruj mat cu Acid Hialuronic -disponibil in 7 nuante
  3. Ruj lichid cu rezistenta indelungata -disponibil in 5 nuante
  4. Balsam de buze
  5. Mascara Supreme Lash
  6. Mascara Devilash
  7. Kit pentru sprancene - disponibil in doua nuante
  8. Creion dermatograf -  disponibil în 4 nuanÅ£e
  9. Paleta de farduri de pleoape (Nude, Rose ÅŸi Smokey). 
  10. Pudra compacta - disponibila in 3 nuante
  11. Farduri de obraz - disponibile in 3 nuante
  12. Iluminator
  13. Lacuri de unghii Magic Gel Effect, c- disponibile in 20 de nuante de culoare
  14. Lacurile de unghii UV Top coat ÅŸi Matt Top Coat - se utilizeaza fara lampa UV
  15. Anticearcan soft focus
  16. Fond de Ten  cu Acid Hialuronic È™i Vitamina E
In cadrul campaniei de testare Buzzstore am avut ocazia sa testez patru produse din gama mai sus enumerata, si anume : fondul de ten, anticearcanul soft focus, rujul mat si mascara devilash. 

Anticearcan soft focus

Anticearcanul a fost primul produs pe care l-am testat. Chair daca vine intr-o singura nuanta, aceasta a fost potrivita nuantei tenului meu. Textura acestuia este usoara si are o acoperire foarte buna, mascand usor cearcanele si urmele de oboseala . 




Fondul de ten cu Acid Hialuronic si Vitamina E

Din cele trei nuante primite spre testare, cea potrivita mie a fost nuanta NUDE. L-am testat pe parcursul unei zile si concluziile mele au fost :
- are acoperire medie, arata natural pe ten
- mi-a placut ca are SPF 10 
- finish-ul este unul natural, desi mi-ar fi placut sa fie mat :)
 - rezistenta lui m-a surprins placut, nu ma asteptam ca un fond de ten care nu este conceput special pentru ten mixt sa reziste impecabil pe ten pana la 10 ore. 



Rujul mat cu Acid hialuronic

Am primit spre testare nuanta 22- rosu mac, si pentru ca sunt fan rujuri rosii l-am purtat de cateva ori. Imi place ca se aplica uniform, culoarea rezista bine pe buze si nu usuca buzele. Din pacate nu este rezistent la transfer, dar are un capac magnetic si poate fi transportat in poseta fara riscul de a-l strica.



Mascara Devilash 

A fost cu siguranta produsul meu preferat din toate cele testate, am fost placut impresionata sa descopar un produs care nu incarca genele si care arata minunat chiar si intr-un singur strat.
Aplicat in doua straturi imbraca armonios genele, nu le incarca,nu le lipeste, ci le ofera volumul necesar pentru un make-up reusit.



Am fost incantata sa descopar produsele de make-up ale celui mai mare producator de cosmetice din Romania, am fost placut surprinsa de acestea si vi le recomand.
Voi le-ati testat ?


xo,

Alina


Life lately : keto, beauty, friends

10:13:00 12 Comments



  Luna mai a trecut ca un vis, maine  calendaristic va fi vara, desi din punct de vedere meteorologic nu prea arata asa.
  A fost o luna in care am facut cateva schimbari, mai ales in zona de lifestyle, experimentez o noua dieta despre care o sa va povestesc putin, iar daca va doriti mai multe detalii am sa revin cu postari separate despre aceasta.
   In cazul in care nu am mai mentionat pe aici, cu ani in urma am fost diagnosticata cu tiroidita  Hashimoto, o boala autoimuna asociata cel mai frecvent cu hipotiroidia.  Asa ca mai toata viata mea de adult m-am luptat cu kilogramele, nu au fost niciodata extrem de multe, dar 10-15 kilograme in plus te pot face  sa te simti destul de inconfortabil. Am  tinut nenumarate diete, majoritatea au avut efecte temporar sau deloc. Am slabit acum 4 ani 15 kg in cateva luni cu foarte mult sport ( articolul aici ), insa treptat am mai capatat cateva kilograme in plus din cauza stilului de viata sedentar.
   Recent am inceput sa merg la un alt medic endocrinolog si am avut norocul sa descopar un medic extraordinar de bun, efectiv programarea aceea mi-a schimbat viata si nu exagerez cu nimic spunand asta.
    La recomandarea medicului am inceput sa tin dieta keto, o dieta in care am eliminat carbohidratii si zaharul dar consum grasimi sanatoase si proteine, iar proportiile dietei sunt cam asa : max 5% carbohidrati, 25 % proteine si 70 % grasimi. Tin Keto de vreo 3 saptamani si rezultatul  e absolut fantastic, am slabit vizibil (mai mult in cm decat in kilograme), dar pentru mine este important ca ma simt plina de energie si efectiv nu am pofta de dulciuri, care erau cea mai mare problema a mea in orice dieta. Am avut norocul ca in acest inceput de drum sa ma bucur de sfaturile si sustinerea prietenei mele din copilarie,  Raluca ( Ralu, daca citesti asta, mii de multumiri pentru tot ! ). Am aflat de la ea ca in strainatate dieta keto este folosita ca si tratament pentru cei cu hipotiroidie si nu numai, ca este recomandata de medici pentru efectele sale benefice asupra organismului .



Pentru ca tot vorbeam despre prieteni, la jumatatea lunii mai m-am bucurat de vizita Luciei de la All that beauty things, de care ma leaga o prietenie de 6 ani ( nu pot sa cred ca au trecut asa repede ). In ultimii ani ne-am facut un obicei din a ne vizita macar o data pe an,  cateva zile in care petrecem timpul "ca fetele", colindand magazinele, stand ore intregi la terasa povestind ce s-a mai intamplat de cand nu ne-am vazut, ce mai testam, ce mai cumparam.



La capitolul beauty am facut cateva schimbari, am inlocuit fondul de ten cu bb cream-ul de la Missha pe care il folosesc cu precadere  vara deoarece are SPF 42 si rezista foarte bine pe tenul meu mixt.  Am testat noile produse de make-up Gerovital, dar am sa va povestesc despre ele intr-o postare separata ca sa nu ma intind prea mult aici.



In zona de skincare folosesc foarte mult produsele The Ordinary. Mi-am cumparat si crema hidratanta pe care o folosesc seara, ( dimineata aplic una cu SPF). Rutina e cam aceeasi, am scos doar retinolul pe care o sa-l reintroduc in rutina mea la toamna.



Long story short story cam asta a fost luna mai pentru mine, luna voastra cum a fost ?


XOXO,

Alina



vineri, 12 aprilie 2019

Balsam demachiant NYX Stripped Off - review

10:00:00 21 Comments

Demachierea este o conditie esentiala pentru un ten sanatos, de aceea niciodata, absolut niciodata nu trebuie sa sariti peste acest pas. Oricat de tarziu ar fi, oricat de obosite am ajunge acasa, musai sa ne demachiem inainte de culcare.
Daca ati mai citit articolele mele pe tema asta, stiti ca si eu urasc sa ma demachiez "in stilul clasic" cu lapte demachiant  sau lotiune micelara si dischete, pentru ca mi se pare ca imi agresez tenul si genele. Din acest motiv incerc tot felul de solutii alternative - uleiuri demachiante, demachiante sub dus si mai nou, balsam demachiant.



Balsamul Nyx Stripped Off a aparut pe piata anul trecut, daca nu ma insel, si mi-am dorit sa il incerc inca de atunci dar  nu am avut noroc sa-l gasesc la Cosmobeauty, asa ca abia pe la inceputul acestui an l-am achizitionat cu ocazia unei comenzi pe Make-upShop.ro . Costa 59 lei / 100 ml si este valabil 12 luni de la deschiderea ambalajului, suficient timp pentru a-l consuma, zic eu.





Ingrediente:

  Mineral Oil   /Paraffinum Liquidum/Huile Minérale, PEG-20 Glyceryl Triisostearate, PEG-10 Isostearate, Polyethylene, Camellia Sinensis Seed Oil, Phenoxyethanol, Tocopheryl Acetate, Yellow 5 (CI 19140), Fragrance/Parfum, Water/Aqua/Eau, Blue 1 (CI 42090), Butylene Glycol, 1,2-Hexanediol, Camellia Sinensis Leaf Extract.




Descrierea oficiala :

"Balsam cu textura groasa, ideal pentru demachierea celor mai rezistente produse de machiaj. Contine ingrediente antioxidante ce sunt benefice tenului, ulei din samburi de struguri, extract de ceai verde si vitamina A. Poate fi folosit pe orice tip de ten, cu exceptia celui cu o acnee pronuntata.
Mod de utilizare: se ia o cantitate mica pe degete. In contact cu caldura corpului, produsul incepe sa se topeasca si sa aiba textura unui ulei. Maseaza produsul pe intreaga fata pentru aproximativ un minut si clateste cu apa din abundenta. Daca simti ca a ramas o pelicula grasa pe fata, aplica un toner/apa micelara si curata complet tenul cu dischete de bumbac. "

Parerea mea :

Am incercat sa-l folosesc conform instructiunilor producatorului, adica aplicat pe palme, incalzit si masat pana la "topirea" machiajului , apoi emulsionat cu apa si indepartat. Adevarul este ca indeparteaza machiajul, are ceva dificultati in a indeparta machiajul waterproof (in special mascara), dar cum nu folosesc acest tip de machiaj zilnic, acest lucru nu este o problema.
Problema mea cu acest balsam este ca lasa o pelicula grasa pe fata, ca si cum mi-as fi intins vaselina efectiv si trebuie sa ma spal cu un gel de curatare de doua ori ca sa o indepartez, pentru ca urasc senzatia asta. Produsul nu se emulsioneaza , ba chiar am impresia ca la contactul cu apa tinde sa se solidifice, si cum nu suport sa ma spal cu apa fiarta, dupa putin research am incercat si o alta metoda de a-l aplica.

Cealalta metoda de aplicare presupune tot incalzirea in palme, masarea pe ten pana la topirea machiajului, dar nu-l mai emulsionez cu apa, ci il indepartez cu o laveta demachianta  din bumbac umezita cu apa calda, de genul acesta :



Rezultatul :  IMPRESIONANT ! Nu mi-a venit sa cred ca o laveta poate face diferenta. Curatand balsamul de pe fata cu laveta nu numai ca indeparteaza machiajul mult mai eficient, dar inlatur reziduurile  in totalitate, eliminand  si pelicula grasa de pe ten care ma enerva. Am gasit metoda ideala pentru a folosi produsul acesta la capacitate maxima, daca pot sa spun asa.



Concluzii :

- nu-mi place ca primul ingredient este mineral oil deoarece este comedogenic si prefer sa evit genul acesta de ingrediente in produsele de skincare;
- mi-ar fi placut sa se emulsioneze si sa nu ma straduiesc sa-l indepartez de pe fata, face demachierea destul de complicata fara o laveta;
- o sa-l folosesc in continuare in combinatie cu laveta, insa nu stiu daca o sa-l mai recumpar, probabil o sa incerc si alte balsamuri, pe piata este o oferta la fel de mare ca si curiozitatea mea.

Daca va doriti sa-l incercati va sfatuiesc sa il indepartati cu o laveta, cred ca este metoda ideala de a-l folosi. Este un produs accesibil si eficient pentru indepartarea machiajului.

Voi ati incercat vreun balsam demachiant?


XOXO,


Alina